La proceduri

        Mă durea o mână. Din umăr, plus jumătate din spate. Doctorul mi-a propus să merg la fizioterapie. Zis și făcut. În clinica particulară – foarte mișto, saloane curate, personal amabil („nu ca la stat...”). Iar în salonul în care trebuia să fac un anume gen de proceduri, la fel de frumos: pereții zugrăviți și decorați cu gust, muzica „zen”, de inspirație asiatică, poate bețișoarele parfumate să fi lipsit.

        În salon erau patru paturi, lângă fiecare pat cate un stativ cu aparatură medicală. Doar un pat era ocupat cu un tip cam de vârsta a treia, care era deja „conectat” la aparate, și învelit cu un cearșaf. Stătea cu fața în sus și n-am observat inițial dacă dormea sau era treaz.

        Mă ia in primire o asistentă drăguță, îmi zice să mă dezbrac până la brâu, să mă întind pe pat, îmi pune pe umăr oareșce electrozi și programează un dispozitiv ca să-mi treacă niște curenți galvanici prin corp. Chestie nedureroasă, chiar plăcută aș putea să spun. Mă acoperă cu un cearșaf și îmi zice că procedura la acel aparat va dura cam 15 minute, după care aparatul va emite un sunet mai lung și se va opri, iar ea va veni și mă va conduce către un alt salon, la exerciții fizice. Iese pe ușă și eu stau cu fața în sus, înfășurat în cearceaf, mă uit în tavan și aștept să treacă timpul.

        Muzica zen, la volum foarte mic, de puteai să și adormi. Doar aparatul medical din când în când scotea cate un „piu”. Mi s-a părut mie că ăl’ bătrân sforăie ușor, și chiar așa era, pentru că între două melodii (zen), părerea mi s-a adeverit.

        Cum stăteam eu așa cu gândul la însănătoșirea mâinii, în liniștea aia aud dintr-o dată: „Tââââââââârt!”, băi, cea mai zgomotoasă flatulență („bășină” pentru novici, vezi DEX) auzită într-un spațiu public (apropos, doar pe la supermarket-uri mai auzi din astea, printre rafturi, cam tot de la bătrâni). Într-o fracțiune de secundă mi-au trecut prin cap o mie de gânduri: dacă intră asistenta în secunda următoare, și îi va mirosi ceva? O sa creadă ca eu am fost autorul? Dacă intră două asistente? Dacă s-a auzit pe hol? Dacă doamna o sa fie deranjată și mă face de râs? „Uite, mă, și bășinosul ăsta, a venit aici cu burta plină de fasole!”, dacă intră și iese brusc (precum asistenta lui Alan Harper după domnul care mâncase scoici (în „Doi bărbați și jumătate”)?

        În fine, ce să fac să fie bine și să nu mă fac de cacao nevinovat? Am sărit de pe pat, mi-au căzut electrozii pe jos, și înfășurat în cearceaf ies pe fugă din salon. Ca un făcut în secunda doi apare asistenta care mă întreabă: „Gata, s-a terminat programul, de ce ați ieșit?”, „Da – zic – s-a terminat și e cam cald înăuntru, am mai ieșit puțin pe hol la aer”. Intru în salon după ea, îmi iau cămașa de pe scaun, aproape că-i smulg foaia mea de observație din mână și dispar într-o secundă pe holul mare căutând ca disperatul salonul următor. Din fuga aia tot am auzit în urma mea aparatul la care fusesem conectat care cânta chiar atunci semnalul pentru „procedure finished”: „Beeeeeeeeeep”.

Ce mi-a plăcut și ce nu in Arabia Saudită

     Într-o seară am întârziat la birou până după miezul nopții. Pe drumul de întoarcere până la hotel pe autostradă nu era nimeni. Mijlocul deșertului. Era atât de întuneric încât pe cer se vedeau mii de stele. I-am spus șoferului să oprească undeva în afara autostrăzii și să stingă luminile mașinii. În momentul ăla cerul arăta ca-n documentarele de la televizor. Se vedea Calea Lactee. Am avut un deja-vu; în copilărie obișnuiam să merg cu părinții în vizită la niște rude într-un sat la câțiva km depărtare de casa noastră; seara, la întoarcere, mă uitam fascinat pe cer la aceleași mii de stele. M-am bucurat de moment ca un copil mic. Era așa de liniște în deșert, ca și când aș fi fost în altă lume! Ei, asta mi-a plăcut foarte mult! Ce nu mi-a plăcut? Restul.

În Deltă la Crișan (III)

        De pe brațul Crișan de la pensiunea Delta Boutique și până intri cu barca pe canalele lăturalnice călătoria durează cam 40 minute. Dar odată intrați pe canale viteza și zgomotul motorului scad, și în câteva clipe parcă intri în altă lume. 

        Cu viteza la minim, barcagiul ne strecoară pe canale atât de înguste că putem atinge sălciile cu mâna. Nu mai auzi decât zgomotul făcut de păsările Deltei. Desigur ca pădurea e plină de ele, și dacă ești atent le și vezi prin copaci sau pe trunchiurile rătăcite prin apă. 

        Şi dacă folosești ochelari polarizanți poți vedea cam la un metru adâncime prin apa limpede și curată.

Canalele prin care ghidul nostru ne strecoară sunt atât de întortocheate că ne miram cum o să mai ieșim de aici. Dintr-o dată în fața noastră se deschide un ochi de lac plin cu nuferi. 

Şi pe la mijlocul lui (“stă Marin cu draga lui”), o familie de lebede cu boboci. 

Şi din “poiana cu nuferi” iar, printre sălcii și stufăriș, până când brusc în fața noastră apare Lacul Bogdaproste.

Ce m-a mirat pe mine a fost că-i puteam vedea fundul la nici un metru adâncime. Ghidul nostru s-a uitat cu binoclul pe lac și ne-a anunțat că avem noroc să vedem azi și pelicani. Ne deplasăm încet spre mijlocul lacului, și în fața noastră apare o colonie de pelicani, cam de vreo 1000 de exemplare. Cum n-am mai văzut pelicani decât în poze și la televizor, pentru mine a fost o experiență de neuitat. Am făcut poze și filme, din care pun aici câteva. 

        Ȋi urmărim în liniște ca să nu-i speriem, și ne bucurăm de natură și de clipele pe care le trăim. Acolo cred că am stat mai mult de o jumătate de oră în care se auzea doar zgomotul făcut de ei. La un moment dat când au început să se agite și să împrăștie apa în jur, ghidul ne-a spus că fac asta ca să amețească și sa dezorienteze peștii, să-i poată vâna mai ușor.

Ne întoarcem pe alt traseu printre sălcii și stufăriș, însoțiți de cântecele amestecate ale păsărilor deltei. Pentru cele pe care nu le-am putut vedea, pun aici o poză cu un panou informativ pe care l-am găsit lângă pensiune.

 

Dar și un exemplar din familia Corvidae.

        E ultima seară pe care o vom petrece la pensiunea Delta Boutique, de fapt în Delta Dunării, un loc în care ne-a plăcut atât de mult, și în care cu siguranță vom reveni.

“Pentru că de fapt ce însemnează Delta? Orgoliu, vanități, performanțe? Noo.... Delta înseamnă pace, înseamnă purificare interioară, contemplare, comuniune sufletească, prilej de rodnică redescoperire a unor valențe latente..." (Operațiunea Monstrul, film).